Conferința Anuală a Asociației Trezorierilor din România

 

Despre ATR:

Înființată formal la începutul anului 2015, Asociația Trezorierilor din România (ATR) este o organizație profesională non-profit, creată cu scopul de a susține interesele profesionale ale membrilor săi, privind exercitarea profesiunilor legate de domeniile de trezorerie corporativă, finanțe corporative, piețe financiare și de capital.

Asociația a fost înființată la inițiativa a treisprezece membri fondatori, ca formalizare a unui grup de dialog activ încă din vara anului 2013, cu întâlniri și activități lunare de dezbatere a unor subiecte de interes pentru membri.

Obiectivele Asociației sunt, în principal, de a contribui la crearea unei piețe financiare mature şi concurențiale, de a promova colaborarea şi schimbul de idei între membrii săi și de a promova profesia de trezorerie corporativă și finanțe corporative și să consolideze prestigiul și recunoașterea acesteia.

 

Dată: 12 Octombrie 2017

Locație: Hotel Intercontinental, Sala Rapsodia

Durată: 4 ore

Număr participanți: 100-120

Dintre speakeri:

  • Keynote speech: Victor Andrei – Președinte al Asociației Piețelor Financiare din România și Director Executiv al departamentului Operațiuni de Piață, Banca Națională a României
  • Keynote speech: Helmut Schanbel – Chairman of the Board of International Group of Treasury Associations and Chairman of the Board of Association of Chief Financial Officers Germany
  • Keynote speech: Tamas Onody – Deputy Chairman of the Board of European Association of Corporate Treasurers and Chairman of the Board of Hungarian Treasurers Club

Agenda

  • 9:00-9:30 Primirea și înregistrarea invitaților
  • 9:30-9:40 Cuvânt introductiv ATR – Oana Doroftei– Head of Treasury Oscar Downstream, Vice-Președinte ATR
  • 9:40-9:50 Keynote speech – Victor Andrei – Președinte al Asociației Piețelor Financiare din România și Director Executiv al departamentului Operațiuni de Piață, Banca Națională a României
  • 9:50-10:00 Keynote speech – Helmut Schnabel– Chairman of the Board of International Group of Treasury Associations and Chairman of the Board of Association of Chief Financial Officers Germany
  • 10:00-10:10 Keynote speech – Tamas Onody– Deputy Chairman of the Board of European Association of Corporate Treasurers and Chairman of the Board of Hungarian Treasurers Club
  • 10:10-11:00 PANEL I: Situația geopolitică globală și impactul acesteia asupra evoluției macroeconomice, asupra piețelor și trezoreriei companiei. Modificări în strategia băncilor cu privire la companii.

    • Speakeri:
    • Helmut Schnabel– Chairman of the Board of International Group of Treasury Associations and Chairman of the Board of Association of Chief Financial Officers Germany
    • Radu Crăciun – Președinte Directorat, BCR Pensii
    • Cristian Sporiș – Vice Președinte Divizia Corporații, Raiffeisen Bank
    • Vlad Gheorghe – Senior Manager, PwC Management Consultants & ATR Membru Fondator
    • Dorin Badea – Director Executiv Trezorerie și Piețe de Capital, Eximbank
    • Maciej Swiderek – Specialist FX / FI, Thomson Reuters
    • Moderator: Cristian Hostiuc – Director Editorial „Ziarul Financiar“
  • 11:00-11:15 Pauză de cafea
  • 11:15-12:15 PANEL II: Provocarea excedentului de lichiditate în fața dobânzilor negative și a costurilor cu finanțarea în fața normalizării monetare. Impactul noilor reglementări și cerințe de raportare și al digitalizării și cripto-monedelor.

    • Speakeri:
    • Dragoș Neacșu – CEO, Erste Asset Management
    • Florin Ilie – Director Vânzări Corporate în cadrul Diviziei Piețe Monetare ECE, ING Bank
    • Mihai Darie – CFO, Nuclearelectrica
    • Victor Roșu – GDirector Tranzacții Bancare Globale, BRD
    • Cosmin Bucur – Director Executiv, MoneyCorp
    • Moderator: Marius Ionescu – CEO Pluridio, Membru al Consiliului Director ATR
  • 12:15-13:00 Prânz și networking

Partener Strategic:

TR-LOGO

 

 

 

Parteneri:

 

erste-01BRD-01 logo money-01

 

 

 

Parteneri Media:

news

profit

kmlogo-long-motto

 

 

 

 

Rezervă-ţi un loc acum la Conferința Anuală a Asociației Trezorierilor din România (ATR)!

Participarea este gratuită

Eroare: Toate campurile sunt obligatorii!

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

001 002 003 004 005 006 007 008 009 010 011 012 013 014 015 016 017 018 019 020 021