GALA Povești cu Profit – Made in Romania – OPORTUNITĂȚILE CRIZEI

Gala Anuală Profit.ro – OPORTUNITĂȚILE CRIZEI

Invitat special: LAWRENCE SUMMERS

Expert în economie și o autoritate în domeniul finanțelor internaționale, Larry Summers este una dintre vocile cele mai ascultate în analiza problemelor și politicilor care afectează economia globală. Comentariile sale influențează și acum decidenții politici și economici, rămânând timp de decenii una dintre cele mai respectabile personalități ale economiei americane. Înainte de a fi numit director al Consiliului Economic Național de la Casa Albă, în Administrația Obama (2009-2010), Larry Summers a fost secretar al Trezoreriei în timpul Administrației Clinton (1999-2001), președinte al Universității Harvard (2001-2006) și economist șef al Băncii Mondiale. Mandatul său la Trezoreria SUA a coincis cu cea mai lungă perioadă de creștere economică susținută din istoria Americii. Este singurul secretar al Trezoreriei din ultima jumătate de secol care și-a părăsit funcția lăsând bugetul național în excedent. A anticipat actuala criză inflaționistă într-o perioadă în care mulți economiști încă vedeau fenomenul ca fiind tranzitoriu. Anul trecut, cu câteva luni înainte ca Rezerva Federală să înceapă să majoreze ratele dobânzilor pentru a combate inflația, Larry Summers a avertizat că inflația este deja o problemă și că se va agrava mult în 2022. Previziunile sale au fost corecte, inflația a depășit în SUA 8,3%, un maxim al ultimilor 4 decenii. Summers consideră că realitatea ar putea fi chiar mai rea decât o arată cifrele oficiale și doar o contracție economică masivă ar mai putea ajuta la controlul prețurilor. În timpul mandatului din Administrația Obama, Larry Summers a fost factor cheie în deciziile economice și continuă să fie apelat drept resursa numărul unu pentru cele mai presante dezbateri economice ale zilei.

Premii speciale, într-un an special

  • Societatea și economia s-au schimbat dramatic după mai multe crize ce au lovit în valuri. Pandemia de coronavirus, cu activități închise și cu efecte greu de depășit pentru multe business-uri, a fost urmată, aproape imediat, de o criză energetică, inflație uriașă și un război la granițele țării care a adus turbulențe noi în economie.
  • Antreprenorii s-au văzut nevoiți să treacă rapid de la planuri de expansiune, la strategii de supraviețuire, apoi de reinventare pentru a se adapta noului context. Unii au reușit să găsească și oportunități de creștere într-un mediu în care au apărut noi nevoi de acoperit, probleme noi de rezolvat. Mai mult ca niciodată a apărut ideea de solidaritate, de sprijin, de implicare în ajutarea semenilor.
  • Anul acesta, premiile țin cont de contextul special post pandemic și de criză. Vor merge către acei antreprenori și manageri care au făcut față unor provocări deosebite în această perioadă, care au depășit dificultăți cu soluții ingenioase, care s-au implicat cu efecte vizibile în viața comunității, care au ajutat economia și societatea prin ceea ce au creat, prin ce au inovat sau prin ce au oferit.

Criterii de selecție:

  • Inovații și idei care au rezolvat probleme sau au acoperit nevoi în noul context economic dificil;
  • Soluții de adaptare și reinventare a business-ului într-un mediu plin de incertitudine;
  • Implicare socială și impact asupra comunității în perioadă de criză;
  • Agilitate în decizii de business; Investiții inspirate în noul context economic și social;
  • Evoluția indicatorilor financiari, evaluată în contextul presiunilor din piață;
  • Tranzacții importante realizate; Expansiune pe piețe noi.

Evenimentul va fi transmis LIVE pe canalul Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro

Data: 15 Noiembrie 2022

Unde: Hotel JW Marriott, Salon CD

Număr participanți: 250-300

  • 19.00-19.30 – Welcome guests
  • 19.30 – Cuvânt de deschidere Profit.ro
  • 19.45 – Invitat special Profit.ro – LAWRENCE SUMMERS
  • 20.00 – Gala Povești cu Profit… made in Romania
  • 21.30 – Cocktail & networking
Parteneri:
 
 
 
 
Parteneri media:

Rezervă-ţi un loc acum la GALA Povești cu Profit – Made in Romania

Eroare: Toate campurile sunt obligatorii!

Confirmarea de participare se poate face până la data de 10 noiembrie 2022.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii