Eveniment Profit Health.forum – Sistemul medical românescla 15 ani după aderarea la UE – Ediția a XI-a

    CONTEXT

  • Despre reforma în sănătate se vorbește continuu. Unii spun că a început, dar nu are continuitate. Alții că nici măcar nu a existat așa ceva decât pe hârtie, iar alții că este un act început, dar care a rămas mereu în acest stadiu. Analiștii sistemului sanitar au pus întrebarea: ce s-a întâmplat cu sănătatea în acești 15 ani de la aderare? Care este impactul fondurilor europene și al aderării asupra sistemului sanitar național și asupra stării de sănătate a românilor.
  • În acest context, va propunem să facem împreună un bilanț al celor 15 ani de la aderarea la UE și, apoi să vedem ce perspective se pregătesc prin PNRR. Pentru că, după trei decenii de democrație și 15 de la aderarea la UE, angajații din sistem reclamă lipsa predictibilității, sănătatea funcționând tot după modelul arhicunoscut, merge și așa.
  • Responsabilitatea statului față de medici este să îi păstreze în sistem, în țară să le asigure condiții de muncă și de trai civilizate să îi protejeze de corupție.
  • TEME DE DISCUŢIE:

    PANEL 1 – PANEL I: BILANȚ + PERSPECTIVE

    • Prezentare statistică europeană – comparație între sisteme de sănătate europene
    • Pe ce loc se situează România între sistemele de sănătate europene?
    • Prezentare a reformelor sistemului de sănătate românesc
    • Perspective PNRR

    PANEL 2 – ANALIZA A NEVOILOR SPECIFICE FAȚĂ DE PNRR

    • Resursa umană în sistemul de sănătate
    • Medici / Spitale / Pacienți
    • Situația accesului la terapii noi în cei 15 ani
    • Sistemul privat / Companii

    Eveniment LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro

Data: 27 Octombrie 2022

Unde: Eveniment LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro

Moderator: Elvira Gheorghiță

09.30-09.35 – Cuvânt de deschidere PROFIT.RO – Elvira Gheorghiță

09.35-09.45 – Discurs Conf. Dr. Diana Loreta Păun – Consilier Prezidenţial, Administraţia Prezidenţială

09.45-11.30Panel I – BILANȚ + PERSPECTIVE

Prof. Dr. Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății

Dr. Nelu Tătaru – Președinte, Comisia de Sănătate și Familie, Camera Deputaților

Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel – Președinte, Comisia pentru Sănătate, Senatul României

Dr. Vlad Mixich – Expert în politici de sănătate și farmaceutice, Comisia Europeană

Prof. Dr. Cristian Vlădescu – Director General, Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar

Valentin-Florin Ciocan – Președinte, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS)

Conf. Dr. Adela Cojan – Președinte interimar, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS)

11.35-13.00Panel II – ANALIZA A NEVOILOR SPECIFICE FAȚĂ DE PNRR

Conf. Univ. Dr. Carmen Orban – Director General, Grupul Monza

Angela Galeța – Director, Fundația Vodafone România

Conf. Dr. Simin Aysel Florescu – Manager, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș

Dr. Sandra Alexiu – Președinte, Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov

Prof. Dr. Dorel Săndesc – Președinte, Comisia ATI a Ministerului Sănătății, Șeful Clinicii ATI, Spitalul Județean Timișoara

Radu Gănescu – Președinte, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC)

Dan Zaharescu – Director Executiv, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM)

Dr. Gabriel Dina – Director de Programe, Pfizer România

Parteneri:
Parteneri media: