Eveniment Profit Financial.forum – Piețele financiare și provocările noilor crize – Ediția a V-a

CONTEXT:

Sistemul bancar, piața de capital și cea a asigurărilor au ieșit în siguranță din criza Covid, adesea chiar cu bilanțuri întărite. Perioada de închidere a activităților din motive sanitare, precum și măsurile excepționale luate pentru combaterea pandemiei, nu au rămas, însă, fără urme în economie. Explozia inflației, pe al cărei foc a aruncat noi paie conflictul din Ucraina, urmat de sancțiuni, tensiuni imense pe piața energiei și în lanțurile de aprovizionare, obligă instituțiile financiare, companiile și populația să navigheze pe o mare plină de noi provocări. Epoca finanțărilor ieftine s-a încheiat brusc, iar economia se adaptează din nou la realitatea creșterii dobânzilor. Pașii de majorare sunt măsurați cu prudență de băncile centrale, care trebuie să țină în echilibru, într-o balanță fragilă, necesitatea reducerii inflației și prudența față de riscul unei recesiuni. Soluțiile redresării și creșterii economice, într-un mediu dificil, nu pot funcționa decât implicând piețele financiare, indiferent că este vorba de demersuri din zona programelor guvernamentale de sprijin sau de inițiative ale sectorului privat. Piața bancară, fondurile de investiții și cele de pensii, bursa și societățile de asigurări sunt cele de la care se așteaptă în continuare finanțarea prosperității economice. Jucătorii din piețele financiare sunt însă, la rândul lor, afectați de tulburările economice și de efectele transmise mai departe de criză în multiple sectoare pe care au expunere. Managerii lor caută propriile soluții de adaptare și reinventare, într-o perioadă marcată de incertitudine și volatilitate a piețelor.

Panel 1 – Finanțările bancare în anii revenirii inflației

  • Finanțările bancare în anii revenirii inflației Implicațiile creșterii dobânzilor. Perspective pentru creditare și pentru economisire.
  • Schimbări în evaluarea riscurilor.
  • Presiuni de consolidare în sistemul bancar. Perspective diferite pentru băncile mari și cele mici.
  • Impactul modificărilor legislative care vizează sistemul bancar.
  • Ce efecte în sistemul bancar au măsurile pentru protejarea debitorilor de inflație (noul moratoriu al ratelor).

Panel 2 – Provocări pentru bursă, fonduri și asigurări

  • Evoluții și perspective pentru bursă, în ani de creștere a dobânzilor și de volatilitate în piețe.
  • A valorificat bursa oportunitățile apărute după câștigarea statutului de piață emergent?
  • Provocări pentru lichiditatea bursieră. Listări noi. Impedimente și soluții.
  • Cum pot fi mobilizate resursele pieței de capital pentru proiecte de infrastructură.
  • Cum pot fi convinși investitorii individuali să vină pe piața de capital, pentru a avea acces la randamente mai bune, într-un context în care dobânzile cresc și în piața bancară.

Evenimentul va fi LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro

Data: 12 Decembrie 2022

Unde: LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro

Moderator: Oana Osman – Redactor-Șef Profit.ro

09.00-09.30 – Înregistrare participanți & Welcome coffee

09.30-09.35 – Discurs de deschidere Oana Osman – Redactor-Șef Profit.ro

09.35-10.45 – Panel 1 – Finanțările bancare în anii revenirii inflației

• Omer Tetik – CEO, Banca Transilvania

• Mihaela Bîtu – CEO, ING Bank

• Sergiu Oprescu – Președinte Executiv, Alpha Bank România și Director General al Rețelei Internaționale Alpha Bank

• Henk Paardekooper – CEO, First Bank

• Adrian Pârvulescu – Director Corporate, UniCredit

11.20-12.50 – Panel 2 – Provocări pentru bursă, fonduri și asigurări

• Radu Crăciun – Președinte, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat, Președinte, BCR Pensii

• Florin Golovatic – Șef serviciu Autorizare-Avizare, Sector Asigurări-Reasigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)

• Alexandru Ciuncan – Președinte, Uniunea Societăților de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR)

• Bogdan Drăgoi – Președinte al Consiliului de Administrație, Director General SIF Banat-Crișana

• Stere Farmache – Membru al Directoratului, Fondul Român de Contragarantare (FRC)

Parteneri:
 
 
Parteneri media: