Eveniment Profit Energy.forum – Provocări în criza energetică – Ediția a VI-a

Europa se pregătește pentru ceea ce riscă să fie cea mai grea iarnă din punct de vedere al aprovizionării cu energie din ultimii mulți ani. Criza energetică ce se profilează amenință nu doar confortul primar al gospodăriilor populației, ci și să cauzeze intrarea în recesiune a economiei Uniunii Europene. Asta în primul rând pe fondul agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei și al războiului sancțiunilor UE-Kremlin, care pun sub semnul întrebării continuitatea livrărilor de gaze naturale ale Gazprom către continent, neputând fi exclusă posibilitatea ca acestea să fie întrerupte total. În aceste condiții, prețurile angro la energie și gaze au ajuns la niveluri de neimaginat în urmă cu un an, iar penuria de resurse a făcut să se vorbească deschis în întreaga UE despre politici de raționalizare a consumului. Cât de pregătită este România să facă față acestor provocări? Ce ar trebui făcut, atât de către autorități, cât și de către sectorul privat, pentru a întări reziliența energetică a țării?

CONCEPT EVENIMENT
Într-un astfel de context, Profit.ro își propune să aducă împreună, la aceeași masă, pentru o dezbatere consistentă pe temele semnificative ale momentului, în cadrul unei conferințe offline, oficiali și reprezentanți ai autorităților responsabile în domeniu, lideri ai companiilor active în piețele de energie, consultanți și specialiști.

TEME DE DISCUȚIE
Panel gaze naturale

  • Actualele niveluri de prețuri angro (cu excepția celor reglementate pentru casnici și CET-uri) sunt stimulative pentru producători, dar creează probleme pentru consumatori și furnizori. Cum vor evolua ele în iarna care vine și anul viitor?
  • În caz de criză a gazelor în UE la iarnă, căror consumatori din România li se va reduce/întrerupe aprovizionarea în baza obligațiilor convenite la nivel european? Poate rezista România cu zero importuri de gaze rusești?
  • Va putea România să importe gaze din alte surse decât Federația Rusă în iarna care vine?
  • Cât de dezirabile mai sunt politicile guvernamentale românești de subvenționare a construirii de noi rețele de distribuție de gaze, în condițiile în care UE își propune reducerea accelerată a consumului în următorii ani, atât din rațiuni climatice, cât și geostrategice?

Panel energie electrică

  • Care sunt cauzele pentru care prețurile angro la energie electrică au ajuns la nivelurile enorme pe care le vedem în prezent și ce șanse sunt ca acestea să scadă sau măcar să se stabilizeze? Ar trebui modificat designul european al pieței, prin reducerea rolului prețului marginal?
  • Cât de sustenabilă este actuala schemă de plafonare a prețurilor finale la energie pentru consumatori? Poate ea rezista până la primăvară? Cu ce ar putea fi înlocuită?
  • Ce poate și trebuie făcut pentru accelerarea implementării investițiilor în noi capacități de producție de energie electrică, precum și în întărirea rețelelor de transport și distribuție?
  • Va rezista sistemul energetic național la iarnă?

LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro

Data: 3 Octombrie 2022, ora 09.00

Unde: LIVE pe Profit News TV, www.profit.ro și pe pagina de Facebook Profit.ro

Moderator: Adrian Moșoianu – Redactor Profit.ro

09.00-09.30 Înregistrare participanți & Welcome coffee

09.30-09.35 Discurs de deschidere – Adrian Moșoianu – Redactor Profit.ro

09.35-11.35 – Panel I: Gaze naturale

• Niculae Havrileț – Secretar de Stat pentru Energie, Guvernul României

• Aristotel Marius Jude – Director General Adjunct, Romgaz

• Eric Stab – Președinte & CEO, ENGIE Romania Reprezentant Transgaz

• Harri Kiiski – Azomures’ CEO Adviser

• Volker Raffel – CEO, E.ON România

• Cătălin Niță – Director Executiv, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG)

• Dan Dragoș Drăgan – Secretar de stat, Ministerul Energiei

10:35–10:50 – Panel I: Coffee Break

10.50-12.00 – Panel II: Energie electrică

• Zoltan Nagy-Bege – Vicepreședinte, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)

• Silvia Vlăsceanu – Director Executiv, Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO)

• Daniela Dărăban – Director Executiv, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE)

• Marian Năstase – Președinte, Consiliul de Administrație, Alro Slatina

• Cristina Șetran – Director Program, Dezvoltare – Implementare Proiecte, Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale (OPCOM)

• Sorin Alecu – Director Adjunct Strategie, Complexul Energetic Oltenia

Parteneri:
 
 
 
Parteneri media:
Rezervă-ţi un loc la Profit Energy.forum

Eroare: Toate campurile sunt obligatorii!

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Ultima zi de confirmare a participării este 11 octombrie 2019.